Modernismul este o miscare culturala ampla, avand ca scop modernizarea literaturii si a oricator forma de arta, intenționând mai ales sa orienteze artistii si spre alte surse de inspirație decât mediul rural.
Poezia modernismului expresionist se caracterizează prin cateva trăsături : preferinta pentru anumite teme si motive ca frica de moarte, cunoașterea, iubirea abaoluta, timpul, condiția artistului, sunt alese ca decor personaje stranii, aproape fantastice, care pot sa trezească fascinatie sau frica ; poetul oscileaza intre entuziasm si o neliniște existențială pe care o pune pe seama absentei dialogului cu divinitatea, neliniștea mai este provocata de reconstituirea unor practici rituale magice, care declanșează la rândul lor evadarea intr-un timp mitic, expresivitatea este maxima, disc liric este subiectiv.
Poezia Paradis in destramare de Lucian Blaga apare in anul 1929, in volum Lauda somnului, volum considerat de critica literara "cel mai expresionist" prin tematica abordata, "somnul" nu este interpretat ca odihna sau refacere a energiilor consumate in activitatile de peste zi, ci ca metoda de investigare a subconștientului colectiv si de comunicare cu strămoșii, prin atmosfera sumbra de sf de lume, poetului i se pare ca întâlnește in oras fantoma ploii, este fascinant de zborul unor fluturi uriași sau de faptul ca fete cu o frumusețe stranie isi ating umerii goi de marginile lunii;prin oscilatia eului poetic intre melancolie si fericire exuberanta ;prin conflictul Tata-Fiu, semnificand parintele divin si poetul ca reprezentant al umanității.
Tema este aceea a mortii, care atinge totul, inclusiv miturile despre paradis.
Titlul este alcătuit din doua substantive, anticipează tema si antiteza dintre sacru si profan pe care se bazează toata poezia.
Tipul de lirism, este predominant obiectiv, exista si un exemplu de implicare afevtiva cand poetul renunta la detasarea de spectator al sfarsitului de lume si se recunoaste infricosat.
Discursul liric se construiește pe baza unor simboluri si a unor cuvinte care ilustrează raportul antitetic dintre ceresc, divin si terestru, uman. Acesta scoate in evidenta linia opozitionala dintre sacru si profan, dintre divin, ceresc si uman, terestru.
Latura sacra este pusa in ev de prezenta unor personaje si simboluri biblice : paradisul, prezentata heruvimilor, serafimii, ingerii, porumbelul sf duh, apa vie, arhanghelii, latura sacra nu este in armonie cu tot ceea ce se așteaptă de catre cititori sa definească divinul :paradisul este echivalent cu viata vesnica, "in destramare", acesta cunoaște sfarsitul, se degradează, se descompune : " heruvinul" are rol de paznic, păzește gloria lui Dumnezeu, poarta raiului, ca spiritele oamenilor sa nu treacă.
Prin versurile " nu se lupta cu nimeni" , "se simte invins" înțelegem ca in locul spaimei trezeste compasiune, a descoperit sentimentul de inutilitate;spiritele umane nu mai sunt tentate sa atinga existenta absoluta.
" serafimi cu parul nins", albit de trecerea timpului semnifica pierderea nemuririi prin coborârea din planul paradisiac, in planul terestru, au pierdut si accesul la cunoașterea absoluta
Arhanghelilor li se asociază verbul "se plang", se razvratesc, ii deranjează greutatea aripilor, ele au devenit incomode, stânjenitoare si au o amintire dureroasa a condițiilor lor divine.
Ingerii au ajuns sa semene cu niste oameni înaripați, li se asociază epitetul "goi" , adica vulnerabili, chinuiti de frig, înfricoșați, se culca in fan somnul asociat si elementului decorului aminteste de o alta scena biblica : daca Iisus se naste in iesle si el simbolizează credinta si renașterea, somnul ingerilor este echivalentul morții.
"porumbelul Sf Duh" este un alt simbol biblic asociat unei acțiuni care contrazice metafora paradisului :el stinge luminile in univers, deci da semnul declanșarii sf de lume, metafora apocaliptica se susține si in versurile de final, pt ca paianjenii ca simbol al morții invadează apa ca simbol al vieții veșnice si daca lumea dispare, prin moartea ei dispar si povestile.
Lucian Blaga se încadrează la modernismul expresionist prin folosirea personajelor stranii, acestea oscileaza intre entuziasm si o neliniște existențială bazata pe pierderea dialogului cu divinitatea, evadarea intr un timp mitic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu